Zile și Nopți

Din iarnă direct în vară

De Alexandra Alexa acum 4 luni din categoria lifestyle

Din iarnă direct în vară

O veche zicală spune că "iarna nu-i ca vara", prin asta referindu-se în special la temperaturi mult mai scăzute și precipitații abundente sub formă de ninsoare. Pe vremea când eram copil, țin minte că aveam parte de ierni geroase, multă zăpadă în preajma Crăciunului și implicit în vacanța de iarnă, astfel încât nu exista week-end să nu ies la săniuș cu copiii din cartier.

Anul acesta, am asistat la o discuție între un părinte și copilul său, acesta din urmă dorind să afle când se va putea da cu sania. Părintele, în mod vizibil încurcat, încerca să găsească un răspuns pe placul copilului, care nici cum nu era mulțumit de "în curând". În 2003 Vladimir Ivanovici, directorul științific al Institutului National de Meteorologie și Hidrologie (INMH) la aceea vreme, susținea că în aproximativ 20 de ani vom avea parte de numai două anotimpuri, iarnă și vară, cu temperaturi extreme, treceri bruște de la călduri insuportabile la geruri cumplite, și mult mai puține precipitații.

Judecând după cum ne-am petrecut primăvara lui 2011 înfofoliți în paltoane, fulare și încălțați cu cizme de iarnă, aș spune că cei 20 de ani pe care i-a “prezis” domnul Ivanovici par să se împuțineze. "Și ce-i așa mare scofală?" ați putea întreba. Ei bine, se pare că aceste schimbări climatice ne afectează în mod direct, fiind cauzele virozelor, bronșitelor cronice, a bolilor reumatismale și a anginelor pectorale, care se instalează de obicei la începutul sezonului rece, și de care scăpăm din ce în ce mai greu. Nici vara nu este mai tolerantă cu noi, riscul accidentelor vasculare, a toxinfecțiior alimentare sau a deshidratării fiind în continuă creștere, de la an la an.

Din opiniile sumbre ale specialiștilor cu privire la viitoarele două anotimpuri în care va fi împărțit un an calendaristic putem trage o singură concluzie: să nu ne bucurăm prea tare că vom putea schia 6 luni pe an sau din contră, sta la plajă mai mult decât în alţi ani, ci mai bine să ne dăm mai mult cu bicicletele și să urcăm mai bine scările decât să optăm pentru lift..

Orașul cere părerea ta. E foarte ușor să te înregistrezi.